Everest sau drumul spre Zeita Mama

Va invit sa cititi, delectati, documentati cu o analiza extraordinara facuta de bunul meu coleg Mihai Matei.

Visul unui om obisnuit poate fi orice, insa ca orice vis, reprezinta un tel dificil de atins. Pentru a reusi sa il indeplinesti trebuie sa faci sacrificii, situate uneori la limita puterii si rezistentei umane. Care este insa aceasta limita? Unde te opresti? Merita intr-adevar, sa iti pui in pericol viata pentru “a cuceri” cel mai inalt punct al Pamantului?

“Acoperisul lumii”, “Chomolungma”, “Zeita-mama”, varful Everest, cel mai înalt punct de pe Terra, cu o altitudine de 8848 deasupra nivelului mării constituie o destinatie turistica fascinanta pentru iubitorii de senzatii extreme si nu numai. Varful Everest se află situat în Muntii Himalaya, chiar pe granița dintre Nepal si Tibet.

In limba nepaleza numele muntelui este Sagarmāthā sau Mama oceanului, iar în Tibet este cunoscut sub denumirea de Chomolungma – Mama Universului. Numele din limba engleza,  Everest, a fost adoptat de catre  “Royal Geographical Society” in anul 1865 în onoarea topografului britanic, colonelul Sir George Everest.

Cel mai înalt munte din lume a constituit timp de decenii un tel greu de atins. Pentru a fi cucerit a fost nevoie de sacrificii uriase, umane si materiale.

Prima cucerire inregistrata a varfului s-a produs in anul 1953. Cei care au reusit ascensiunea sunt neozeelandezul Edmund Hillary si serpasul nepalez Tenzing Norgay.

Istoria alpina consemneaza insa ca in anul 1924, Sir George Leigh Mallory si Andrew “Sandy” Irvine, doi alpinisti britanici au fost vazuti de catre membrii expeditiei din care faceau parte, in apropierea varfului Everest, pe o muchie abrupta, situata la circa 8600 de metri altitudine. Cei doi temerari au disparut insa intr-o furtuna de zapada, adusa de muson peste lantul hiamlayan.

Nici astazi nu se stie cu precizie daca Mallory si Irvine au atins varful Everest in anul respectiv, 1924, cu circa 29 de ani mai devreme decat Hillary si Tenzing.

Desi corpul neinsufletit al lui George Leigh Mallory a fost descoperit in anul 1999, de catre membrii unei expeditii organizata de National Geographic, la cateva sute de metri sub varful Everest, nu exista o dovada a reusitei ascensiunii acestuia si a partenerului sau.

Ce este varful Everest in ochii celui care il vede?
Inimile oamenilor sunt cele care il fac mic sau mare!

Tenzing Norgay, serpas

Asadar, ce determina un alpinist, amator sau profesionist sa isi urmeze telul pana la capat,  sa isi piarda chiar viata pentru un vis? Care este motivatia interioara care fundamenteaza incercarile unor oameni de a pune piciorul pe cel mai inalt varf al Terrei? Poate fi considerat Everestul un punct de atractie turistica?

Pe intreg mapamondul au aparut si s-au dezvoltat agentii turistice specializate, care ofera clientilor interesati de ascensiunea pe cel mai inalt munte din lume serviciile unor ghizi alpini renumiti. Unii dintre acesti ghizi sunt foarte experimentati. Au urcat varful Everest de 5 sau 6 ori, au condus expeditii comerciale, in care rata de reusita a ascensiunilor a fost uneori de peste 80 la suta.Adica 8 din cei 10 membri ai expeditiei in muntii inalti din Himalaya, au cucerit varful!

Uneori insa, ascensiunile s-au sfarsit tragic, alpinistii fiind surprinsi de avalanse sau de schimbarile bruste ale vremii, generate de muson, vantul tropical care aduce ploi bogate dinspre Oceanul Indian, la poalele Himalayei si viscole puternice sus, pe crestele cu zapezi vesnice. Din momentul in care au fost inregistrate date privind ascensiunile pe Everest, circa 220 de oameni si-au pierdut viata pe acest munte!

L-au cucerit insa mult mai multi temerari! Uneori, aglomeratia de pe munte este atat de mare, incat se sta la coada la stanca “Hillary Step”, un perete vertical de cateva zeci de metri, situat imediat sub varful Everest, o ultima “fortareata” care trebuie escaladata in calea spre cel mai inalt punct de pe Pamant.

Inchipuiti-va un sir lung de alpinisti, care stau la coada pentru a escalada un perete situat la 8000 de metri altitudine, iar temperatura se situeaza in jurul valorii de minus 40 de grade celsius! Degeraturile sau raul de altitudine se pot manifesta oricand!

In aprilie 2012, numai intr-o singura zi au cucerit varful 150 de persoane. Numărul tot mai mare al expediţiilor comerciale este principalul motiv pentru aglomeratia din Himalaya. Toti cei care platesc taxa de varf, vor să ajungă sus, sa priveasca lumea de pe cel mai inalt punct al Terrei.

Potrivit reprezentantilor agentiilor de ghidaj montan din Nepal, clienţii alpinisti plătesc aproximativ 25.000 de dolari organizatorilor expediţiilor comerciale pentru a beneficia de serviciile unor serpasi sau ghizi care au urcat varful si de 7-8 ori!

La acest cost se mai adaugă pretul permisului de escaladă, care variaza între 10.000 şi 25.000 de dolari de persoana. Plus costurile necesare logisticii, echipamentului specializat si alimentelor specifice, fara de care reusita expeditiei este aproape nula!

Banii respectivi constituie pentru guvernul nepalez o importanta sursă de venit, astfel că oficialii din Kathmandu încearcă să liniştească îngrijorările exprimate de jurnalisti, referitoare la supraaglomerarea de pe munte, emitand an de an tot mai multe permise de ascensiune.

De la prima cucerire a Everestului, reuşită pe 29 mai 1953 de Sir Edmund Hillary si serpasul Tenzing Norgay, aproximativ 10.000 de persoane au încercat să urce pe cel mai înalt vârf din lume!4000 dintre acestia au reuşit să isi atinga visul mult dorit!

Riscuri pe munte

Oamenii se confrunta cu riscuri majore in timpul ascensiunii catre “Acoperisul Lumii”.Temperatura din preajma varfului Everest este, in medie, de minus 36 de grade celsius, dar aceasta poate cobori si pana la minus 60 de grade, in functie de evolutiile fronturilor atmosferice care tranziteaza lantul Himalayei.

Alpinistii care isi propun atingerea varfului se confrunta cu riscuri reale: edem cerebral, degeraturi ale membrelor, atacuri cardiace, hipotermie si chiar halucinatii -  doar pentru a trai un moment unic, inaltator, atunci cand ating creasta vesnic inzapezita a celui mai inalt munte din lume!

Ascensiunea in Himalaya presupune zile nenumarate de antrenament, pentru cresterea rezistentei la efort a organismului. Metabolismul alpinistului trebuie optimizat pentru efortul deosebit care urmeaza a fi depus in conditii de hipoxie, oxigen rarefiat si beneficiind de cantitati reduse de alimente.

Lipsa poftei de mancare, indusa de altitudinea extrema din muntii inalti conduce la epuizarea rapida a resurselor organismului uman.
Cei care vor sa abordeze o astfel de ascensiune, trebuie sa fie foarte motivati fizic si psihic, sa reziste deselor schimbari ale vremii din Himalaya, generate de fronturile de aer cald, care vin dinspre India.

In plus, este foarte important ca alpinistii care pleaca intr-o astfel de expeditie sa invete sa isi foloseasca intreaga capacitate pulmonara a organismului, iar acest deziderat nu poate fi atins decat prin multa munca: exercitii cardio, mountain-bike, alergari montane, trail-running, escalada, toate corelate cu un program amanuntit de nutritie si antrenament specific.

Printre pericolele care ii pasc pe temerarii care incearca sa cucereasca Everestul se regasesc: crevase adanci, avalanse enorme, pietre si bucati de gheata care se prabusesc din ghetarii himalayeni peste membrii expeditiilor, vanturi cumplite, care uneori depasesc 180 de km/ora.

Dorinta de reusita versus pericol

Pe Everest creste cu circa 80% probabilitatea producerii unor accidente mortale la coborare, in ciuda faptului ca efortul este sensibil mai mic decat cel depus la urcarea pe varf.

Explicatia specialistilor este simpla: creierul uman se deconecteaza, odata cu atingerea telului propus. Dupa reusita ascensiunii varfului, alpinistul incepe sa comita greseli, unele chiar elementare, astfel incat creste riscul unor accidente, care pot fi fatale. Din cauza aerului extrem de rarefiat, mintea umana isi pierde rapiditatea de a lua decizii, devenind inceata, uneori chiar irationala.

Decizii extrem de simple, pot parea in aceste conditii mult mai dificile. Executarea gresita a unui nod de asigurare in coarda de alpinism, poate duce la desprinderea corzii, rezultand o cadere fatala a alpinistului! Succesul atingerii Everestului induce un fals sentiment de siguranta alpinistilor, astfel incat se poate instala automultumirea in randul celor care coboara de pe varf. De aici si pana la producerea unor catastrofe nu este decat un pas! Riscurile coborarii de pe munte sunt minimalizate de cei care tocmai au atins varful si astfel pot sa apara mari probleme.

Asadar, doar montaniarzii care au psihicul foarte bine antrenat si beneficiaza de o motivatie interioara puternica, care isi doresc cu adevarat sa isi depaseasca propiile limite ale rezistentei umane, fizice si psihice, au sanse sa reuseasca!

In varful Everestului, atmosfera este atat de rarefiata, incat kerosenul nu arde si elicopterele de salvare nu pot sa zboare. Orice actiune de salvare este imposibila. Alpinistii se bazeaza doar pe propriile forte, utilizand tehnica alpina si experienta montana.

Uneori turistii care escaladeaza muntii inalti ai Himalayei au tendinta de a supraevalua suportul colegilor de ascensiune sau cel al ghizilor agentiei la care au apelat! Dar cine este in stare sa transporte un ranit la o altitudine de aproape 8000 de metri, cand uneori, ai nevoie sa inspiri de 10 ori ca sa ai energia de a mai face un pas inainte?

La peste 7000 de metri, in asa-numita “zona a mortii”, radiatiile solare sunt atat de brutale, incat cataratorii care respira cu gura deschisa risca sa isi arda cerul gurii. Organismul se autoconsuma, pentru a putea sa produca energia necesara ascensiunii in acest mediu extrem. Apar accese de tuse violenta, iar fata se umfla peste noapte. Somnul devine o problema, chiar si pentru cei antrenati si experimentati. In ziua ascensiunii varfului, alpinistii pot consuma intre 10.000 si 15.000 de calorii, adica de circa 10 ori mai mult decat foloseste organismul uman in mod obisnuit!

Aglomeratia de pe munte

Cu toate acestea, sunt foarte multi temerari, de diferite profesii care isi propun sa atinga “acoperisul lumii”, unii dintre ei fiind deja la a doua sau chiar a treia incercare. Dar nu renunta! Si-au propus un tel si isi doresc sa il atinga!Unii sunt manageri, conduc corporatii multinationale, altii sunt sportivi cunsocuti sau medici, profesori sau pompieri, toti pasionati de genul expedititonar extrem. Everestul constituie o adevarata destinatie turistica pentru cei cu un fizic si un psihic puternic, carora le plac provocarile! Intrebarea celor care iubesc muntele ramane insa persistenta: Merita sa iti pui in pericol viata pentru “a cuceri” cel mai inalt punct al Pamantului?

ACEST ARTICOL A FOST PUBLICAT PRIMA OARA PE WWW.MANAGER.RO

Comentarii

comentarii

Aboneaza-te GRATUIT la Newsletter

Aboneaza-te acum la newsletterul nostru pentru a primi gratuit informatii specializate relevante pentru dezvoltarea ta profesionala si personala.

E-mail:

   

To Top